De zente chi caminat a culissegus (o, si paret prus… ‘educadu’, a marcia indietro) za no ndhe mancat, e fintzas si no zughet sos ogros in batile no est però, mancari cherfat, torrendhe a su passadu (ponimus puru “idealizadu”; e cale, poi, “l’età dell’oro” candho prendhiant sos canes a sartitza?): chie caminat furriadu a s’imbesse est solu andhendhe addainanti in sa manera prus assurda, suzetu a rúere fintzas in su paris netu e de seguru chentza “bússola”, chentza ideale e ne idea ca no abbàidat e no bidet mancu a ue est andhendhe. Cun cale profetu e progressu lu cumprendhent fintzas sas criaduras si no sunt zoghendhe a fàghere sos tzegos bidindhe.
Bene meda, Luciano Uras: «liberazione è progresso»! Deo creo!
Ma chie tiant èssere cudhos chi abbàidant su presente «con gli occhi rivolti al passato»? Cudhos chi no ndh’ischint una bótziga ca los ant fatos e si sighint a fàghere ignorantes de su passadu chi ant tentu coment’e pópulu, no faghent contu de su passadu (historia non docet?…), e abbàidant solu al futuro ca però sunt “progressisti”?
Si a caminare, isperendhe e faghindhe de totu pro progredire (= andhare addainanti in menzus, mezorendhe), si caminat abbaidendhe addainanti, e tocat puru però a ischire chie semus e de inue benimus, ite amus fatu nois e ite nos ant fatu sos anzenos, si est abberu chi s’istória nos podet imparare prus de una cosa de importu, si cherimus imparare!, e si a unu passadu (a dolu mannu pro nois Sardos fintzas meda presente!) no bi cherimus torrare o, menzus, si coment’e pópulu/natzione, colletividade responsàbbile, ndhe cherimus essire de unu passadu dipendhente colonialista. Si semus colletividade tzivile, zente, mih!, e no tallus cun sa matessi cusséntzia política de is brebeis, cun pastores masellajos, solu bidhas, bidhúnculos mancari de tzitade in sa tzitade ma no pópulu tzivile ma solu civilizadu.
Ca custa est totu sa chistione sarda, sa chistione vera e manna de sos Sardos, su “crastu” mannu chi de séculos semus inghiriendhe, abbaidendhennollu, sempre sighindhe a zirare a inghíriu, ma cun cussu pesu sempre frimmu sighindhe a ocupare sa terra de sa libbertade e de sa responsabbilidade nostra personale e colletiva tzivile.
E si est abberu chi fintzas a connòschere su passadu podet èssere “fuga dalla libertà”, comente li aiat potidu nàrrere Erich Fromm, ca fintzas gai unu (e cantos!) si che podet fuire de sa responsabbilidade, si drommit o si che interrat o che fúrriat sa cara ‘morighendhe’ su passadu a su puntu chi ndhe bogat fintzas… su petróliu (gai a fundhu e a minudu che falat) ma paret pagu e nudha interessadu a èssere zente de su presente chi est su tempus de totu sa responsabbilidade e libbertade nostra fintzas e prima de totu personale e menzus e prus puru colletiva.
E osservo fintzas chi fossis mancuna regione italiana púbbricat líbberos gai medas che a sos Sardos de sa Sardigna: mi dimandho si est interessamentu veru e responsàbbile o solu narcisismu (orraju cantu semus bravi!).
In Sardigna semus (mi bi ponzo deo puru e gai no che bogamus a neunu) totu ‘poetas’, totu ‘iscritores’ e mi benit de pessare chi semus solu chiacchieroni, parolai, morigadores de peràulas, de parole, artiminzeris de passatempus, trampendhe su tempus, oe (progressu o solu modernidade?) donzunu cun su “blog” sou, donzunu cun sa cresiedha e trona sua preighendhe a sas origras suas etotu, o interradu in su ocèanu de internèt facebbukendhe, trancuillamente iscallaus, ispimpirallaus, fossis cun su ‘ideale’ chi la disunione fa la forza e chi a èssere evaporados, gas, leamus fintzas prus logu (pagu e nudha importat chi de quattro gatti si resessat a ndhe bídere unu candho est meda), presumidos pistendhe abba, o cun s’idea de si salvi chi può, si arranzet donzunu pessendhe ai cavoli suoi chentza bídere su ‘càule’ de cudhu chi zughimus a costazu, gràtzias, a donzi modu e in manera invasiva ossessionante a una ‘educazione’ e ‘istruzione’ infame de s’iscola de su colonialismu italianu e una ‘educazione politica’ chi nos at interradu in sa babbelónia de sa política italiana, ateretantu infame e de totu sos partidos de sa dipendhéntzia, italianos foras mancunu, de sos niedhos che carbone a sos biancos ‘càndhidos’ a sos rujos meros e ponindhe in mesu totu sos colores tricolores e sardistastricolore. Dae sos primos nàschidos a sos úrtimos de custas dies. Sos Sardos sardina pro totu sos ‘piscadores’. Allenamentu únicu a totu sas dipendhéntzias e a totu sas disuniones e iscórrios, meda a base de presuntziones e disistima chi no de umilesa, istima e unidade. In custu logu fintzas l’unione faghet disunione.
«Liberazione è progresso»? Bene meda, Luciano Uras! Mi ndhe allegro si progressu est libberatzione! Ca podet èssere solu modernidade maca solu contr’a totu su chi ischit de passadu, comente podet èssere machine a leare totu su chi ischit de antigu passadu a ideale tantu chi parimus torrendhe fintzas allo stato di natura, a more pecudum.
Tandho, e postu chi no bi at a àere peruna “età dell’oro” o de sa “felicità perpetua” o “paradisu terrestre” in custa Terra, ca sighindhe cun custa economia dominante assurda, de gherra e distrutzione de zente, de òperas e su matessi logu chi nos muntenet amus a connòschere malepeus disastros, ite libberatzione e ite progressu? E no tantu pessendhe a un’iscopu universale – s’iscuru a nois, chi mancu a nois etotu chircamus de pessare comente si tocat! – ma pro su chi est sa realtade grave de sa Sardigna e de sos Sardos séculos in manos anzenas chentza guvernu.
Inoghe semus frimmos iscrindhe cahiers de doléances, critichendhe, murrunzendhe, protestendhe, pranghindhe, pedindhe e ispetendhe sos miràculos de totu sos miraculàrgios políticos de donzi tempus, colore, càlibbru e bisura, funes prus o prus pagu russas ma totu de impicu a s’istadu italianu chi de séculu e mesu nos dóminat gai mancu berbeghes de masellu. Civilizzate, e sempre ifatu e apitu a su domíniu, cun sa cara in terra abbaidendhe a carrones a chie nos tenet che innenneria iscabudada in carchi busachedha irmentigada fintzas solu ca sos Sardos semus una innenneria percentuale in mesu a una sessantina de milliones de zente chi faghet s’Itàlia e ca de s’Itàlia ndhe semus fora e atesu, ma mescamente ca chie guvernat s’Itàlia tenet de pessare a totu àteru bisonzu cosa sua. Ma nois sempre ispetendhe chi li ruat carchi cosighedha dae manos, cuntentos candho nos colat sa manu in sa coa cun carchi peràula de cussideru chi nos piaghet, “balentes” e fintzas “eroi” in sas gherras (issoro) e bandhidos in tempos de prus pagu masellu (nostru), mutatis mutandis.
Nois leamus s’istória nostra, sa presente, no sa passada!!!, cun infinida e presumida mandronia, ca sinono prus meda de su passadu est su presente chi nos narat proite e comente fàghere sa libberatzione nostra, invetze de sighire a prànghere chi semus un’ísula bla bla bla e una zente bla bla bla, e totu e sempre in s’isetu e in s’idea maca chi sos àteros bi siant pro pessare e azuare a nois.
Sa Sardigna est un’ísula milliones de annos e, si custu fatu geogràficu fit istadu su male, isolamentu, no s’ispiegat proite bi at ísulas chi no sunt isoladas e bi ndh’at chi inderetura at dominadu e abbutinadu mesu mundhu.
E, si creimus sa Sardigna pòvera ca est sa terra chi est, no ischimus ite semus nendhe, e no solu ca cufundhimus sa terra cun sa zente e s’istória cun sa geografia.
In sa Costituzione de sa Repúbblica Italiana, chi sa Sardigna est un’ísula bi est iscritu dae candho l’ant fata, ca sa leze n. 3 de su 26 de frearzu 1948 est leze “costituzionale”, est “Costituzione italiana”, e in s’art. 13 fintzas pro ndhe fàghere contu: «Lo Stato col concorso della Regione dispone un piano organico per favorire la rinascita economica e sociale dell’Isola».
Proite no l’at fatu? E cantos e chie sunt sos chi ant iscobertu deris manzanu chi sa Sardigna est un’ísula e como cherent chi si frimmet su Parlamentu italianu pro lu torrare a repítere iscritu in sa Costituzione della Repubblica Italiana ca no ant cumpresu (inue che zughiant sos cherbedhos?) e ne bidu mai (inue che zughiant sos ogros?) o nudha lis narat si, e cantu e comente e proite, totu sos Guvernos italianos, e namus menzus su chi est sa “màchina” Istadu italianu/Repúbbrica Italiana, ndhe ant fatu contu? O no amus bidu cantas bortas sa Costituzione della Repubblica Italiana si la ponent fintzas suta de pes? O tiant dèpere fàghere una leze pro los obbrigare a rispetare sas lezes? No nos sunt bastados sos “Piani di rinascita” milliardàrios serbidos a chie est bénnidu in s’iscusa de sa “rinascita” de sa Sardigna pro ammuntonare profitos, fàghere afàrios mannos in sa cucagna ma in peruna manera cambiare sa realtade sempre disastrosa e disastrada de sa Sardigna e de sos Sardos sempre prus dipendhentes e in manos anzenas e de chie bi at postu manu, custu eja «col concorso della Regione» màchina/ingranàgiu de sa dipendhéntzia?
A nois nos ant cumbintu chi a nàrrerre ísula est a nàrrere isolamentu, e no cherimus cumprèndhe chi semus pedindhe e ispetendhe s’azudu de sos ladros de Pisa, ponimus puru onestos, si sunt onestos, pro sos afàrios issoro.
Ma comente si faghet a faedhare de isolamentu de sa Sardigna ca semus un’ísula? Fossis est pro cussu chi su Principato del Piemonte/Istadu italianu no at rapinadu risorsas de onzi zenia e suore e sàmbene de sos Sardos? Fossis est pro su isolamentu chi che frundhidu a mòrrere in totu sas gherras de s’Itàlia/Istadu italianu deghinas de mizas de zòvanos sardos cun sa zente nostra in cunditziones de vida che a sos animales e no tzertu pro sa mandronia nostra? E fossis innantis sa Rubattino e apustis sa Tirrenia no ant fatu sos trasportos Sardigna-Italia e Italia Sardigna a profitu e aprofitamentu de monopóliu e de isfrutamentu, cun sede mai in Sardigna e mai unu dipendhente assuntu inoghe nessi pro bi triballare a su bisonzu nostru etotu? E fossis est pro s’isolamentu chi no nos ant prenu sa Sardigna de bases militares e posta a dispositzione de cantos ndhe ant chérfidu e cherent aprofitare a che fàghere isperimentos e provas de gherra? E fossis est pro s’isolamentu chi sos Sardos no ant emigradu a chentinas de mizas e oe fintzas laureados sighint a emigrare de una terra de séculos mesu desertu de zente? E fossis est s’isolamentu chi at impedidu s’invasione de sas merces chi nos batint e bendhent, “artiglieria pesante” de una gherra chi nos at fatu e faghet irbandhonare su chi puru aimus e tenimus? E ite li depimus nàrrere a una parte assolutamente manna de sa cultura chi nos at cravadu in conca un’iscola infame chi nos at diplomadu e laureadu a ignorantes de s’istória, logu, cosas e chistiones nostras? E it’est s’isolamentu in d-unu mundhu chi zughimus totugantu in ogros e in origras die cun die?
Si isolamentu amus patidu e patimus est cosa chi at fatu e faghet in manera “funtzionale” su domíniu e farta manna de guvernu. Ca est su domíniu chi funtzionat gai.
La depimus agabbare de leare s’istória coment’e geografia: custa l’at fata sa natura in tempos geológicos in milliones de annos; s’istória la faghent sos cristianos cun totu sas capatzidades e cumportamentos bonos e malos: est cosa de libbertade e responsabbilidade personale prima de totu e, ca semus animales sociales, ca s’umanidade est sociedade, libbertade e responsabbilidade colletiva puru in d-unu mundhu chi b’at distintziones e diferéntzias chi tenent significadu pesu diritu e dovere de èssere comente sunt cosa bona e bene e vida de totugantos e no motivu de domíniu, de gherra e isperdimentu.
Sa Sardigna no est Itàlia si no che colónia/domíniu. A nois Sardos nos toca de nondhe illibberare! Ispero solu chi l’ischimos nois totugantos che apemus frundhidu a s’arga de su muntonarzu s’idea fascista de sas gherras de su ‘patriotismu’ italianu.
Tandho, ite faghimus? Ite depimus fàghere? Ite semus faghindhe?! Ite li namus e li pretenimus a donzi cristianu chi istat in Sardigna? Ite li depimus nàrrere e pretènnere e comente a s’Itàlia e a s’Europa? It’est sa alternativa a unu fàghere de allenamentu a totu sas dipendhéntzias?
It’est totu sa libbertade e totu sa responsabbilidade chi depimus professare e pratigare coment’e zente e fàghere unidade de pópulu/natzione?
